Despre varsta.

     Varsta :  parte din identitate, criteriu de departajare, virtute , scuza, liant, pretext, afrodisiac . Cifre pe care le alaturam natural la lungul sir de simboluri, numere si pin-uri care ne alcatuiesc, pe care le lasam sa ne reprezinte, despre care suntem convinsi ca ne definesc. Aproape reflex, ca raspuns la  “spune-mi despre tine “ , debitam mandri cateva propozitii parca decupate de pe un formular standard in care umplem spatiile goale cu date din buletin. Ramanem muti si contrariati cand aflam ca nu acesta este raspunsul asteptat. Apoi   incepem sa insiram bucurosi despre scoala, neveste, copii sau achizitii.

Iluzie… cuantificare fortata , o nevoie de a ne raporta la ceva, de a ne supune unor etape, de a stii ce sa facem mai departe. Ne este mult mai comod , mai sigur sa actionam conform unor tipare. Suntem ingroziti de absolut.  Starpim orice pornire, ne suprimam orice gest, orice dorinta care  “nu ar corespunde “  si suntem satisfacuti de un asa zis autocontrol.

Ne place sa spunem ca ne-am  “maturizat “ , desi reactiile , activitatile si planurile pe care le avem acum sunt doar rezultatul unei stereotipii inconstiente, a unei idei indelung perpetuate  despre “ce ar  trebui sa fac la varsta cutare” . Iar in momentul in care nu am bifat toate casutele apare frustrarea , perceputa de noi insine si de catre ceilalti drept ESEC . Am atins un deadline si nu am predat raportul cu schimbarile de atitudine, vestimentatie, stare civila, cariera , studii, achizitii,  obiceiuri,  preferinte, gesturi.

In functie de acest raport , al carui continut nu il revizuim si aprobam noi insine , ci prejudecata si robotizata societate, ne definim, ne bucuram si ne sinucidem. Pe noi insine, cei adevarati.

Advertisements